18.4.15

Duminica Tomii-scurta introducere in crestinism si in credinta noastra.

Domnul, luand omenitatea, a binevoit a Se arata nu intru stralucirea maririi pamantesti, ci in starea injosirii pamantesti. El se tragea dupa trup din neam imparatesc; semintia Lui insa coborase de mult de pe inaltimea tronului imparatesc, se mutase din camarile imparatesti intr-o coliba, intrase in numarul si in starea oamenilor de rand, care isi dobandeau hrana prin osteneala bratelor. Neluand nimic din puterea si slava omeneasca, Dumnezeu-Omul n-a luat nimic nici din intelepciunea omeneasca. El nu avea stiinta de carte (Ioan 7, 15).
Iesind sa propovaduiasca la varsta de treizeci de ani, El si-a ales doisprezece ucenici tot dintre oamenii de rand, din care facea parte si El insusi. Ucenicii acestia erau oameni cat se poate de simpli, fara invatatura, fara stiinta de carte, prunci – asa cum ii numeste Evanghelia in privinta sporirii dupa temeiurile firii cazute (Fapte 4, 13): asa se infatiseaza cei care trebuiau sa fie intemeietorii crestinismului.
Dupa intelegerea lumii, asezamantul crestinismului este lipsit de noima; planurile intemeietorului său sunt un vis de neimplinit al inchipuirii prea aprinse si al iubirii de slava; mijloacele si uneltele implinirii sunt de nimic, ciudate, caraghioase; chiar din faptul ca aceasta intreprindere este afara de cale in toate privintele se vede ca ea este cu neputinta, se vede prabusirea ei chiar de la inceput.
Numai trei ani si-a format ucenicii invatatorul; nu S-a ingrijit deloc nici macar sa-i invete cartea neaparat trebuincioasa pentru citirea Sfintei Scripturi, nu le-a fost asigurat cu nimic traiul: dimpotriva, li s-a poruncit neagonisirea, iar in locul mijloacelor banesti de intretinere li s-a dat fagaduinta ca Pronia lui Dumnezeu le va da toate cele de trebuinta pentru viata pamanteasca.
Iata ce priveliste cu neputinta de lamurit pentru intelegerea omeneasca se vede chiar la intemeierea crestinismului! Dupa aceea, intamplarile care au urmat indata dupa acesta infatiseaza o priveliste tot atat de minunata. Aceste intamplari au inceput in Ierusalim si au cuprins in cea mai scurta vreme intreaga lume. Dumnezeu-Omul fusese rastignit pe lemnul crucii. Moartea pe cruce avea in acele vremuri acelasi inteles ca spanzuratoarea. Sunt omorati prin spanzuratoare acei criminali pe care legea vrea sa ii necinsteasca prin insusi felul mortii lor.Spanzurand pe cruce, despuiat, acoperit de batjocuri, Dumnezeu-Omul a inceput supunerea oamenilor, pe care o prezisese: “Daca Eu voi fi inaltat de la pamant, ii voi trage pe toti la Mine” (Ioan 12, 32).
In timp ce spanzura pe cruce, un talhar rastignit asemeni Lui L-a marturisit ca Domn, iar sutasul care il strajuia L-a marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu. Dupa ce au trecut zece zile de la inaltarea Domnului la cer, s-a savarsit pogorarea Sfantului Duh asupra Apostolilor: ei s-au umplut de intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu; cei care nu stiau bine nici limba lor, oameni necarturari, au inceput sa vorbeasca in toate limbile pamantului, au prins a savarsi cele mai uimitoare minuni, au inceput sa talcuiasca Scriptura, pe care nu o citisera niciodata.Mii de iudei au primit crestinismul. Tulburat de izbanzile Apostolilor, Sinedriul, alcatuit din arhierei si alte fete de mare cinste si preainvatate ale poporului iudeu, ii cheama inaintea sa pe necarturarii Apostoli, ii ia la intrebari, asculta raspunsuri si o invatatura in fata careia nu are ce sa spuna. Negasind cuvinte pentru a se impotrivi spuselor prin care se arata adevarul, Sinedriul foloseste amenintarile, bataile, inchisoarea, bataia cu pietre, dand prin aceasta in vileag slabiciunea sa si puterea potrivnicilor sai.
In urma Sinedriului se scoala asupra Apostolilor Irod si, spre marea bucurie a Sinedriului (Fapte 12, 3), taie capul unuia dintre Apostoli. Prigoana din Ierusalim ii face sa plece din el pe multi ucenici ai lui Hristos.
Acestia s-au raspandit prin lume si au semanat pretutindeni crestinismul, udand cu sangele lor semintele. Intr-un rastimp de douazeci de ani, crestinismul a cuprins lumea. La cincizeci de ani dupa invierea lui Hristos, crestinii erau atat de numerosi ca numai in armata de rasarit a imparatului Traian s-au aflat unsprezece mii de crestini, imparatul i-a dat pe toti pana la unul mortii, spre uimirea celor cu judecata sanatoasa, ce socoteau drept cea mai mare nechibzuinta nimicirea propriei ostiri. Romil, capetenia unei cete de ostasi crestini, a fost la inceput batut crunt, dupa care i s-a taiat capul. Zece mii de ostasi au fost rastigniti in pustia de langa Ararat; ceilalti au fost ucisi in fel si chip.
Fapta lui Traian si-a aflat urmatori si mai tarziu, imparatii romani, stapanii lumii, s-au inarmat cu ura si tiranie neimpacata impotriva crestinismului. Nici celtii, nici marcomanii, nici Attila, nici Genserich n-au omorat atatia oameni din Imperiul Roman cati au omorat imparatii prigonitori ai crestinismului.
Trei veacuri s-a prelungit sangeroasa lupta dintre lupi si miei. Unii lucrau cu sabia, focul, fiarele, inchisoarea, infometarea si setea, cu toate mijloacele de chinuire si de ucidere; ceilalti luptau cu puterea duhului, puterea credintei, puterea lui Dumnezeu, rabdand cele mai cumplite chinuri, murind cu marime de suflet pentru credinta. Lupta de trei veacuri a crestinilor a fost incununata de biruinta, si la inceputul veacului al patrulea crestinismul a devenit religia stapanitoare in lume.S-au plecat inaintea invataturii necarturarilor pescari si puternicii, si inteleptii pamantului; s-au plecat inaintea ei toate neamurile. Crucea, pana atunci semn al mortii de ocara, a devenit semn al celei mai inalte cinstiri: o poarta pe capete si umeri imparatii si arhiereii; ea incununeaza bisericile Adevaratului Dumnezeu; ea slujeste drept semn al fiecarui crestin adevarat, semn al credintei lui, al nadejdii lui, al dragostei lui.
Cine nu recunoaste in asezamantul crestinismului voia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care intrece intelegerea si puterile omenesti? S-a savarsit ceea ce era cu neputinta si mai presus de fire; s-a savarsit planul si lucrarea lui Dumnezeu.
Astfel se infatiseaza crestinismul cand il priveste cineva in mare. O cercetare mai amanuntita a lui duce la o incredintare mai limpede ca firea lui este dumnezeiasca. Cea mai puternica incredintare apare din vietuirea dupa poruncile evanghelice, precum a zis si Prorocul: “Din poruncile Tale am cunoscut” (Ps. 118, 104).
Incredintarea care vine din implinirea poruncilor este incredintare care lucreaza chiar in sufletul omului: ea este mai puternica decat orice incredintare ce vine dinafara.
Poruncile evanghelice linistesc, viaza, intaresc sufletul. Cel care a simtit in sine lucrarea lor dobandeste credinta vie in Domnul Iisus Hristos, si ea arata inaintea Domnului asezarea inimii celui care o are prin marturisirea limpede si hotarata: “Cuvinte ale vietii vesnice ai, si noi am crezut si am cunoscut ca tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Ioan 6, 68-69).
“Adu-ti degetul tau incoace”, spune Mantuitorul ucenicului care se clatina in credinta, ucenicului lovit de nedumerire inaintea maretiei lucrurilor lui Dumnezeu –“ si adu mana ta, si nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). “Pipaiti-Ma si vedeti” (Luca 24, 39): incepeti sa lucrati dupa indreptarul poruncilor Mele, pipaiti-ma prin viata cea dupa voia Mea, si Ma veti vedea pe Mine, Cel nevazut, Ma veti vedea cu simtirea duhovniceasca a sufletului vostru: oricine Ma pipaie in acest chip se va incredinta cu privire la Mine, si intru rapire ca M-a aflat va striga impreuna cu iubitul Meu Apostol: “Domnul meu si Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).
Amin". 
Sfantul Ignatie Briancianinov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails