9.4.14

Avertizorul Alexandru Costache avertizeaza asupra consecintelor criminale ale unui proiect de lege indreptat impotriva culturii romane si a memoriei sfintilor din inchisori.


8 octombrie 2013: Nu putem demonstra ca Mişcarea legionară e fascistă? Nu e nicio problemă, promulgăm un text cu aparență de lege ca să extidem lista incriminaților.
8 aprilie 2014: Senatul României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea O.U.G. 31/2006 prin care se completează șirul organizaţiilor interzise cu moștenirea paradigmei legionare. Repercursiunile le-am pomenit de prea multe ori. Prin raportul de aprobare (nr. 405) au fost aduse unele amendamente care nu modifică substanţial formatul iniţiat al proiectului legislativ. Urmează votul din cealaltă cameră a Parlamentului şi, foarte probabil, promulgarea de către Preşedinte. De unde ar fi nimerit să încep descrierea stării care mă cuprinde când mă gândesc la dispoziţia cui a ajuns memoria unor sfinţi şi a unor personalităţi remarcabile, suferința și genialitatea atâtor chinuți ai istoriei? Nu se cerea sacralizarea fenomenului, nu se cerea ascunderea erorilor individuale, se solicita cunoașterea istorică integrală și judecarea nepărtinitoare de către foruri abilitate.
Facă-se voia Ta, Doamne!

Mai jos găsiţi ordinea de zi a şedinţei, înregistrarea video cu indicarea intervalelor în care a fost abordata iniţiativa legislativă şi lista amendamentelor aduse.

Ordinea de zi a şedinţei din 8 aprilie: http://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2014-04-08&ComisieID=77631fed-607c-4c79-96a4-6a605f426ee6

Înregistrarea video a şedinţei din 8 aprilie:
http://www.senat.ro/Live.aspx
Dezbaterea întiţiativei legislative: Între min. 127 – min. 130
Vot pentru propunerea legislativă: Între min. 216 – min. 218 (proiectul a fost adoptat cu 87 de voturi pentru)

Amendamentele aduse: http://www.senat.ro/Legis/PDF/2013/13L724CR.pdf


Avertizor: Alexandru Costache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails