Anul trecut, Jurnalul Naţional, prin Clara
Mărgineanu, propunea cititorilor acestui ziar recuperarea unui scriitor
gândirist de anvergură europeană, şi anume a lui Vintilă Horia. După cum se
ştie, în 1960, scriitorului i s-a acordat Premiul Goncourt. Deşi era primul
străin căruia i se acorda acest titlu, autorităţile comuniste din România, cu
concursul comuniştilor francezi (prin intermediul oficiosului lor, L'Humanite), îl denunţă pe Vintilă Horia
ca legionar şi antisemit. În urma acestor uneltiri, într-un mediu intelectual
în care concepţiile bolşevice erau de bonton, premiul
nu a mai fost acordat. “Pe
mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui
regim politic. M-au atacat duşmanii
omului”, avea să scrie Vintilă Horia.
Astfel de denunţuri erau la ordinea zilei în
timpul regimului comunist, instrumentate, în general, prin securiştii din
ambasadele româneşti (vezi cazurile arhicunoscute ale lui Mircea Eliade,
episcopului Valerian Trifa şi parintelui Gheorghe Calciu). Iată că practica
denunţului revine în publicistica românească. Acum câteva zile, în Jurnalul
Naţional, a apărut o notă, nesemnată, prin care se semnalizează o postare pe
facebook a Elenei Udrea în care aceasta folosea un citat al lui Nichifor
Crainic ("A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării
neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor
furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai
prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism").
JN îl acuză pe creatorul unei importante direcţii
de gândire în cultura românească, de, aţi ghicit, legionarism şi antisemitism.
Politiciana, lipsită de scrupule, elimină postarea incriminată, acceptă
atributele pe care ziarul le acordă lui Nichifor Crainic şi, în plus, îl adaugă
şi pe acela de “colaborator al Securităţii” (dânsa cred că nici măcar nu a mai
văzut vreunul, d-apoi să mai colaboreze cu aceştia în partidul din care face
parte!).
Cel acuzat a fost întemniţat timp de 15 ani în
închisorile comuniste de la Jilava, Văcăreşti şi Aiud. După ieşirea din
închisoare, le-a spus apropiaţilor: “Am cunoscut iadul!”. Oare are
dreptul cineva care nu a trecut măcar o zi prin puşcăriile comuniste, să-l
judece pe Nichifor Crainic sau pe alţi întemniţaţi pentru unele căderi? Intransingentul Grigore Caraza, un om cu
un comportament ireproşabil în închisorile
comuniste, nu a avut nimic de reproşat Profesorului. "De la dânsul mi-au
rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze
o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa", a scris acesta
în cartea sa de memorii "Aiud însângerat", descriind înfometarea şi
torturile fizice şi psihice la care a fost supus gânditorul. Dar pentru a simţi
măcar puţin din mângâierea adusă sufletelor deţinuţilor de poeţii închisorilor,
printre care la loc de frunte s-a aflat Nichifor Crainic, am să dau cuvântul
doamnei Aspazia Oţel Petrescu: "Nu este cuvânt să poată tălmăci cât de
alinător era, într-un izolator infam, să-ţi culci capul pe o metaforă de Radu
Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână
pe Ciurunga şi să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile
Voiculescu picioarele Îngerului
durerii". Iar un mare duhovnic, îmbunătăţit de
suferinţa îndurată în temniţele comuniste, e vorba de Părintele Justin Pârvu,
ne spune că poezia, alături de rugăciune, a fost hrană sufletească pentru cei
din închisori
Pentru respectarea adevărului, trebuie spus că
Nichifor Crainic nu a fost aderent al Mişcării Legionare. A fost, pentru o scurtă
perioadă de timp, între 1932 şi 1933, apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu.
De altfel, la procesul intentat liderului legionar, Crainic declară că nu mai
vorbise cu acesta de mai mult de trei ani. Aceasta nu-l împiedică, însă, să
spună că nu-l crede pe Codreanu capabil de trădare, cerând să fie întrebat
lucruri serioase. Această depoziţie nu a rămas fără urmări. Crainic şi-a văzut
desfiinţată catedra de mistică şi ascetică ortodoxă de la Facultatea de
Teologie, al cărei titular era. Într-un cuvânt al Părintelui Stăniloae suntem
asiguraţi că mentorul revistei Gândirea n-a fost închis pentru "vina de-a
fi aparţinut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt că s-a manifestat
ca ziarist şi ca poet român creştin". De altfel, acuzele de azi nu sunt
noi. Aceleaşi acuzaţii i-au fost aduse în 1945, când a făcut parte din lotul
ziariştilor, fiind judecat de aşa-zisul Tribunal al Poporului, în care soţia
lui Brucan, Alexandrina Sidorovici, a fost acuzator public, proces în urma
căruia Nichifor Crainic a fost condamnat la moarte
Ne punem, însă, întrebarea: şi dacă ar fi fost
legionar? Cum au fost atâţia străluciţi intelectuali ai perioadei interbelice,
dintre care îi amintim doar pe Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea.
Ce facem, eliminăm această uriaşă elită interbelică din circuitul culturii
române pentru opţiunile ei politice? Ne putem permite aşa ceva? Cui foloseşte?
În niciun caz românilor. Aşa au procedat francezii cu Celine sau nemţii cu
Heidegger?
Aplicarea etichetei de antisemit poate echivala în
societatea de astăzi cu moartea civilă. De ce fel de antisemitism poate fi
acuzat Crainic? Articolul „Rasă şi religiune”, publicat de teologul român în
februarie 1935 în revista Gândirea,
este dovada cea mai elocventă a desfiinţării teoriei superiorităţii rasiale, pe
care o consideră o nebunie, susţinută în acea vreme de nazismul german. Au fost
voci care l-au acuzat de un antisemitism cu justificare teologică.
Antisemitismul, însă, nu este propriu unui creştin. E drept, există o idee,
susţinută de unii, cum ar fi Léon Poliakoff, cum că originile antisemitismului
se găsesc în creştinism. Pentru unii ca aceştia, evangheliile sunt antisemite,
iar mulţi dintre Sfinţii Părinţi ar fi cam antisemiţi. Leon Volovici, în tradiţia
lui Leon Poliakoff (apud Vladimir Tismăneanu) şi a comunistului Zigu Ornea, scria
în lucrarea „Ideologia naţionalistă şi problema evreiască”: „Românismul lui
Crainic, Nae Ionescu şi al discipolilor lor implică, prin importanţa acordată elementului creştin-ortodox (n.m. -
sublinierea îmi aparţine), excluderea evreului din sfera etnicului şi a
naţionalului”. De menţionat că aceasta este poziţia fostului şef al Centrului
Internaţional de Studiere a Antisemitismului! O astfel de prismă a abordării
l-a făcut pe Volovici să îi considere pe artizanii culturii române ca fiind
antisemiţi, de la Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu şi Simion Bărnuţiu,
trecând prin Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, până la Nae
Ionescu, Nicolae Iorga şi Mircea Vulcănescu.
Cred că tăcerea teologilor ortodocşi în faţa unor
atacuri concentrice împotriva corifeilor creştini, în general, a lui Nichifor
Crainic, în caz particular, trebuie să înceteze. Marele teolog şi poet creştin,
sprijinit de Părintele Stăniloae, Vasile Băncilă, Ovidiu Papadima, Radu Gyr,
Vasile Voiculescu şi mulţi alţii, a trasat direcţiile celui mai important
curent de gândire românească ortodoxă dintre cele două războaie mondiale,
lăsând o importantă moştenire spiritualităţii ortodoxe. Regimul comunist l-a
trecut pe lista autorilor ale căror cărţi trebuie interzise din principiu.
Astăzi, ostracizarea lui Nichifor Crainic continuă. Şi nu numai a lui. Ne
amintim de scandalul fabricat anul trecut în cazul Radu Gyr. Cât despre omerta
din jurul lui Nae Ionescu, cel mai important îndrumător spiritual al elitei
interbelice, ce avem de spus? Sau despre motivele care sunt invocate pentru
canonizarea oficială a sfinţilor închisorilor? Nu sunt toate acestea expresia „monoideismului
silnic, care sterilizează spiritul şi întunecă perspectiva spre ziua de mâine”
(Nichifor Crainic)? Oare vom mai scăpa de sub stăpânirea duşmanilor omului?
Florin Palas
O singura precizare, lui Vintila Horia i s-a acordat Premiul Gocourt.
RăspundețiȘtergere